Wednesday, January 22, 2020

Ajutor de la Sfantul Efrem

           De ieri am inceput sa ma simt mai rau, sa am dureri si o stare de slabiciune. Am adormit plangand si m-am trezit plangand. Imi e foarte greu sa nu cad prada deznadejdii cand am dureri, parca nimic nu mai functioneaza in acele momente, uneori ma refugiez in rugaciune si imi trece starea de rau, alteori uit de rugaciune si alunec intr-un vartej de negativitate, cum a fost azi.
Am cazut prada disperarii si deznadejdii, cand vad ca viata mi se scurge printre degete si ca nu sunt stapana pe propria viata, ci boala imi e stapan ma apuca o deznadejde care ma seaca la inima si la suflet, cand am astfel de sentimente si nu alerg la rugaciune starea se inrautateste din cauza gandurilor negative.
Disperarea m-a impins sa ascult trei clipuri cu afirmatii pozitive (desi nu am mai ascultat asa ceva de cativa ani, pentru ca nu consider ca solutia este in mintea mea ci la Dumnezeu) dar din cauza disperarii am cedat si am ascultat acele clipuri, nu m-au ajutat si parca imi era mai rau, atunci mi-am amintit de agehazma de la Sf Efrem si m-am dus si am baut putina agheazma si m-am stropit pe fata si pe crestet cu aghezma. Instantaneu mi-a trecut starea de disperare, parca s-a spalat mintea de toata negativitatea, parca soarele a rasarit si a alungat norii care imi apasau mintea cu ganduri negative, ce mi se pare incredibil este ca acele ganduri negative nu mai au putere asuprea mea, adica daca ma gandesc la ce imi trecea prin minte mi se par lucruri fara insemnatate, care nu ma ranesc, si totusi in urma cu cateva minute aceleasi ganduri imi zdrobeau inima.

Scriu aceste randuri pentru mine, sa imi aduc aminte ca doar la Dumnezeu si Sfintii Sai trebuie sa alerg, doar la Dumnezeu imi pot gasi alinarea si puterea de a rabda boala si suferinta.
Nu inteleg de ce "uit" de acest lucru, mai cu seama ca de atatea ori am simtit ajutor in urma rugaciunii, dar sper sa ma ajute Dumnezeu sa imi amintesc din ce in ce mai des sa alerg la rugaciune cand imi e rau.


Inainte de Craciun am inceput sa remarc ca imi amorteste piciorul drept. Nu am acordat multa importanta, am considerat ca am tinut piciorul intr-o pozitie mai ciudata si astfel a amortit. Au trecut cateva saptamani asa si cand piciorul a inceput sa ma doara si laba piciorului sa amorteasca mi-am dat seama ca ceva nu e in regula. In ziua cand am fost sa iau masina de la mecanic nu am avut sensibilitate in laba piciorului si tot piciorul il simteam amortit. Am condus cu teama si acum aveam o grija in plus. Ce e cu piciorul meu si ce se va intampla de acum inainte? Am fost la cumparaturi si cat m-am miscat prin supermarket mi-a trecut amorteala dar cand am ajuns acasa piciorul a inceput iar sa ma doara si sa amorteasca. Am decis sa ma dau cu ulei de la candela Sfantului Efrem. Dupa ce m-am dat cu ulei mi-au disparut atat durerea cat si amorteala si nici ca le-am mai simtit de atunci.

Sfantul m-a ajutat si in alte ocazii. Slava lui Dumnezeu intru Sfintii Sai!







Monday, January 20, 2020

Despre boala

Citesc Filocalia de la Optina si am dat peste aceste citate despre boala. Mi le notez aici sa le am la indemana si sa le citesc atunci cand ma ajunge suferinta.

          Nu cunoastem judecatile Domnului: El pe toate le face spre folos. Noi suntem legati de bunurile pamantesti, iar El vrea sa ni le daruiasca pe cele viitoare prin putinele boli de aici.

          Daca sufera trupul, sufera si sufletul, iar daca sufletul ar fi fost intarit prin credinta, atunci si trupul ar fi putut primi intarire prin pacea duhului, duhul tulburat are influenta si asupra structurii trupesti, inmultind boala.

         Va mai aflati inca in suferinta trupeasca si va mahniti, vazandu-va in inactivitate. Dar ce fel de activitate cautati? Va este destula rabdarea cu multumire. Dumnezeu nu cere de la cel bolnav nevointe si munci trupesti, insa trebuie pazita buna asezare sufleteasca si sa purtam grija implinirii acesteia.

         Sa nu te mahnesti prea mult pentru faptul ca nu poti fi la biserica din cauza bolii, amintindu-ti de viata Sfantului Pimen Multpatimitorul: de faptul ca nu iesea din chilie si nici nu-si dorea vindecarea, si ca s-a invrednicit sa fie tuns de mainile Sfintilor ingeri? Starea celui ce boleste si multumeste este mare inaintea lui Dumnezeu si chiar se aseamana celui ce sade in pustie, sub ascultarea desavarsita a staretului. Multumeste lui Dumnezeu ca ti-a daruit cea mai scurta cale spre mantuire.

          Nici nu-ti dai seama ce ceri de la Dumnezeu - sa te izvabeasca de boala: mai bine cere ceea ce este bineplacut sfintei voii Sale si ceea ce ti-ar fi de folos. Rabdarea bolii cu multumire este mai mare inaintea lui Dumnezeu decat alte feluri de indreptare: prin aceasta, si de pacate ne curatim, si de patimi ne izbavim.

         Boala ne impune sa ne aducem aminte fara sa vrem de viata viitoare si sa nu ne lasam purtati de ispitirile lumii. Chiar si mintea ne este mai curata si mai transparenta dupa boala, care inlocuieste si putinul faptelor noastre. In timpul bolii poti sa-ti implinesti pravila de rugaciune nu numai fara metanii, ci si fara inchinaciuni; in neputinta este trebuinta de indreptarea mintii catre Domnul, iar atunci cand suntem in putere, avem nevoie si de munca trupeasca.

         Bolile tale ti se vor socoti ca nevointa si poate ca, fara ele, ai fi cazut in patimi mai grele decat bolile pe care le ai.

         Daca ati fi fost intotdeauna sanatos, multumit de toate, linistit si bucuros, atunci, cine stie, poate ca si voi, ca si alti oameni, v-ati fi abatut spre o traire imprastiata si ati fi dus o viata dupa gustul acestui veac. Dar Dumnezeu, prevazator de toate, va apara ca un Parinte Milosard de toate cele nefolositoare si neplacute Lui. Fapt pentru care sa nu va mahniti si sa nu ispititi de ce nu vi se intampla ceea ce doriti, ci ceea ce niciodata nu v-ati fi dorit, pentru ca Dumnezeu stie mai bine ce este de folos pentru noi - sanatatea sau boala. Iar datoria noastra este sa primim toate de la Tatal cel Ceresc cu supunere copilareasca, fie si cele amare spunand: "Tatal nostru, faca-se voia Ta!", sau sa zicem precum zicea un staret cu intelepciune dumnezeiasca: "Daca boala mi-a venit, slava Tie, Doamne! Daca boala s-a intetit, slava Tie, Doamne! Daca nu mai poate fi tamaduita, slava Tie, Doamne! Pentru ca mai bine imi este sa fiu cu Tine in cer, decat cu oamenii pe pamant". Si, urmand acest exemplu, Dumnezeu sa va dea sa rabdati cu tarie toate cate vi se intampla si sa multumiti pentru toate, si Dumnezeul mantuirii va fi intotdeauna cu voi.

        Ma bucur si mai mult ca iti porti boala cu rabdare. Desigur, nu intotdeauna, dar sa ne caim, sa ne smerim si sa ne prihanim pe noi insine. Pentru saracia noastra ne sunt destule si acestea. Slava Tie, Doamne, pentru milostivire si indelunga Ta rabdare catre noi.

        Imi scrieti ca deseori va imbolnaviti si va mahniti. Acesta este semnul milei lui Dumnezeu: Ca pre care iubeste Domnul, il cearta, si bate pre tot fiul pre care primeste (Evrei 12:6), fapt pentru care trebuie sa multumiti lui Dumnezeu pentru Pronia Lui parinteasca fata de voi. Intristarile ne inteleptesc si ne fac iscusiti in lucrarile noastre, ne curata de pacate; la fel fac si bolile.



Saturday, January 18, 2020

La Manastirea Sf Gheorghe

          Azi am fost la o manastire unde mi s-a spus ca voi gasi calugari vorbitori de limba engleza.
Manastirea e la aproximativ 23 km departare si este foarte aproape de privelistea spre una dintre cele mai frumoase plaje din lume: plaja Navagio.
Am ajuns la manastire si am gasit un calugar rus afara, i-am spus ca vreau sa ma spovedesc si s-a dus sa il cheme pe staret dar staretul nu vorbeste engleza si ne-a intrebat daca vrem sa asteptam pana vine ieromonahul care vorbeste engleza. Desigur ca am acceptat si cat am asteptat am mers sa admiram plaja Navagio.

Dupa o ora ne-am intors si preotul inca nu venise. Am asteptat in fata manastirii. Cat am stat afara am vazut un tanar american care isi petrece de cateva luni bune vremea prin manastirile din Grecia. El e de religie luterana si a vizitat o manstire in SUA unde a fost sfatuit sa viziteze manastirile din Grecia. Cum lucreaza Dumnezeu! Sper sa treaca la credinta ortodoxa si sa se boteze.

Ieromonahul cu care am vorbit e un preot rus tanar, bland, molcom, vorbeste la perfectie engleza asa ca ne-am inteles foarte bine. Ieromonahul aceste este parca intruchiparea calugarilor aghioriti, am simtit ca Dumnezeu imi zambeste prin el. A stat si m-a ascultat, a cautat sa ma cunoasca, sa stie care sunt problemele mele si m-am simtit atat de bine sa vad ca cineva ma asculta. Mi-a spus vorbe ziditoare, simple si usor de inteles dar pline de talc si mi-a spus ca vom incepe impreuna lucrarea pentru a ajunge sa seman din ce in ce mai mult cu Hristos. La sfarsit mi-a spus ca vrea sa ma imbratiseze si mi-a oferit o imbratisare calda.
I-am spus ca deja simt ajutor de la discutia cu el si i s-a luminat fata de un zambet sincer.
Nu imi vine sa cred ca am gasit un astfel de calugar. Este exact ceea ce aveam nevoie. Sunt atat de bucuroasa!
Singurul nor care imi adumbreste bucuria este ca acest ieromonah nu va fi aici mereu ci la un moment dat va pleca la o alta manastire.

Am stat si la Vecernie si parca inca mai simt mirosul de tamaie. La plecare staretul ne-a spus ca m-ar fi spovedit el daca vorbea engleza. Ne-au intrebat daca totul a decurs bine, daca suntem multumiti.
Am aflat ca la aceasta manastire sunt 3 calugari rusi si in curand va veni pentru o perioada si un calugar roman. Locul acesta unde traiesc desi mic este tare cosmopolit.
Am venit acasa bucuroasa, parca ma simt mai aproape de Dumnezeu.
A fost cam mult pentru mine drumul pana la manstire si cat am stat in picioare si ma cam resimt dar sper sa imi revin pana maine ca sa ajung la biserica sa ma impartasesc.



Plaja Navagio


Plaja Navagio
Nava esuata de pe plaja Navagio






Saturday, January 11, 2020

Jurnal 11 Ianuarie 2020

Azi de dimineata am iesit sa iau niste lemne si m-am trezit in fata acestei privelisti. Ma bucura mult sa vad animalute in jurul nostru, ma bucura sa ma trezesc dimineata si sa simt aerul rece de dimineata, sa aud pasarelele ciripind, sa simt mirosul de verde.





Iarna asta este foarte calduroasa, in general iernile din zona in care locuiesc sunt foarte blande dar asa iarna calduroasa nu am mai apucat. In toamna am cumparat multe lemne si sigur vom ramane cu suficient de multe pentru iarna viitoare.

In sfarsit am luat ieri masina de la mecanic. 13 zile am stat fara masina si mi-a fost foarte greu. Noroc ca am avut provizii in casa ca nu stiu ce m-as fi facut. Ieri am fost imediat la piata si mi-am luat legume, salate, fructe.

Sotul inca este bolnav, inca il doare gatul dar problema este ca are urechile infundate. Va trebui sa mergem la doctor sa vedem despre ce este vorba.

Am cazut intr-o ispita din care nu stiu cum o sa ies. Am inima impietrita si nu ma pot apropia cu pocainta de Dumnezeu. Am incercat sa tin post fara ulei, un post ascetic si mi-a fost atat de rau, nici nu vreau sa-mi aduc aminte in ce dureri am fost. A fost a treia oara cand am incercat sa tin post ascetic si de fiecare data am avut acelasi rezultat: acutizarea problemelor de sanatate. Starea de rau m-a facut sa ma revolt impotriva bolii, impotriva lui Dumnezeu, sa cartesc impotriva Lui pentru ca ma lasa sa sufar atat si acum simt ca nu voi mai gasi drumul inapoi.
Ma gandesc ca gandurile mele de a tine postul ascetic au fost de la diavol. Am citit ca el ne lupta si trimitandu-ne ganduri care par bune. Am citit in mai multe locuri ca este de preferat un post moderat decat un post ascetic care ajunge sa raneasca postitorul. Poate ca dorinta mea de a tine un astfel de post a fost de la diavol, el stiind ca acest lucru imi va face rau.

Am citit un extras dintr-un interviu cu parintele staret Iustin Miron de la Manastirea Oasa:
Dacă ar şti un duhovnic tânăr ce‑l aşteaptă, n‑ar mai spovedi în viaţa lui! Când am început eu să mărturisesc, au venit peste mine nişte patimi, dar nu aşa...ci cu putere mare! Şi erau patimi despre care eu nici măcar nu auzisem vreodată! Şi mă luptau cu atâta forţă încât nu mai dormeam nopţile. Duhovnicii nu spun. Nu spun pentru că e descurajant pentru tineri. Nu ştie nimeni cu câtă furie e atacat un duhovnic! Când mi‑am dat seama cu cine am de‑a face şi cât de mare e lupta mi‑am zis: şi dacă am să văd cu ochii mei un preot duhovnic, sau chiar un ierarh păcătuind, nu odată, ci chiar în repetate rânduri şi tot nu‑l voi judeca vreodată, când ştiu câte pătimeşte de la diavolul un duhovnic. O singură dată în viaţă şi într‑un singur punct să fie slab un duhovnic şi să vezi cu ce forţă va fi atacat prin acea slăbiciune a lui. Legiuni de draci aşteaptă o breşă la un duhovnic. Spovedesc de şase ani. Însă un an şi jumătate n‑am ştiut prea bine ce‑i cu mine din cauza ispitelor ce au venit asupra mea. Uneori mă întrebam dacă voi mai rămâne creştin, nu monah, aşa atacuri diavoleşti am avut de îndurat. Nici n‑apucam bine să mă ridic dintr‑o ispită că mă lovea cu alta. Eei! Atuncea de mă vedea cineva ce‑ar fi zis despre mine? De asta mă doare tare mult lipsa de înţelegere şi a dragostei. Vezi cum stau lucrurile? De exemplu, să zicem că un om îşi dă viaţa pentru ţara lui. Cum este el privit? Ca un erou, nu? Dar duhovnicul – preot de mir sau monah fiind – care se sacrifică pentru ca să salveze un suflet de la moarte, cum se numeşte el? Iar de se întâmplă să se piardă ‑ să nu fie! – în încercarea de a salva sufletul cuiva, ce vei spune despre el? El, care a „murit” luptând să salveze suflete de la moarte! Celui căzut în tranşee pe bună dreptate i se spune erou, dar de ce îl dispreţuim pe duhovnicul căzut în încercarea de a salva un suflet de la moarte? El de ce devine un paria şi nu e un erou? Măcar să nu‑l judecăm...

Ce scrie parintele este exact ce mi se intampla si mie. Nici nu apuc sa ma ridic dintr-o ispita ca deja ma lupta diavolul cu alta. Am obosit si neavand nici un ajutor duhovnicesc simt ca nu ma mai pot ridica. Normal ar trebui sa alerg la spovedanie si sa ma curat de toate gandurile hulitoare, ar trebui sa ma impartasesc dar eu nu am cum sa fac acest lucru si simt ca singura nu voi iesi niciodata din acest iures al ispitelor.
Asa de mult am obosit, as vrea sa pot sa imi pun capul pe perna si sa fiu linistita si nu muncita de ispite si de ganduri trimise de vrajmas.
M-a ajutat sa citesc interviul parintelui, sa vad ca e "normal" pentru unii crestini sa o duca din cadere in cadere dar acum sunt intr-o stare de nesimtire duhovniceasca atat de acuta incat sincer cred ca nu imi voi mai reveni niciodata.

Am aflat ca exista o manastire in munti unde sunt calugari greci care s-au nascut si au crescut in SUA, deci cunosc la perfectie limba engleza. Momentan nu sunt bine cu sanatatea dar vreau sa ajung la acea manastire, poate o sa ma ajute sa ies din starea asta.

Tragic este ca sufletul meu a ajuns sa simta ca nu exista nici o bucurie in afara Lui Dumnezeu, am ajuns sa simt ca nimic nu imi aduce atata bucurie cat imi aduce alipirea de Dumnezeu iar acum in starea mea de nesimtire duhovniceasca nu imi mai pasa de nimic.

Thursday, January 2, 2020

Bun venit 2020

             Anul acesta nu a inceput cu dreptul, ce bine ca nu (mai) cred in astfel de superstitii, ca daca incep anul prost asa o voi tine tot anul.
De Craciun am fost singura acasa, sotul a fost plecat, iar in perioada sarbatorilor nu m-am simtit bine din cauza problemelor de sanatate asa ca nu am putut sa ajung la biserica, atat din cauza sanatatii cat si din frica de a pleca de acasa, am tot avut roti dezumflate si mereu aleg sa raman acasa cand sotul este plecat de frica ca se va defecta ceva la masina sau voi avea o pana, alt motiv este ca aici sunt multe infractiuni si de obicei spargerile se dau in zilele de sarbatoare, cum noi am avut casa sparta si totul ne-a fost furat incerc sa nu lipsesc de acasa cand sunt singura.

Sotul a venit acasa bolnav rau, niciodata nu a fost atat de bolnav. Cand a venit acasa am fost la cumparaturi si pe drum motorul masinii a inceput sa imi faca probleme iar cand am ajuns acasa mi-a murit bateria desi o schimbasem in Mai.
M-am felicitat singura ca nu am plecat de acasa de Craciun pentru ca nici nu as fi avut la cine sa apelez pentru ajutor, suntem singuri in locul asta si cat de greu este sa fii singur, printre straini, si sa nu ai pe cine sa suni cand esti in necaz.
Imi dorisem atat de mult sa ajung la Liturghie si la Molitfele Sf Vasile dar nu a fost sa fie. Sotul e inca bolnav rau asa ca nu am avut cum sa ne ocupam de masina.

Dumnezeu m-a ajutat sa ma feresc de gripa prin uleiuri esentiale, difuzez in camera uleiuri esentiale de tea tree, lamaie, brad, aplic topic ulei de tea tree diluat in ulei de masline si desi sunt expusa de 5 zile la virus nu am (inca) nimic. La problemele mele de sanatate o gripa ar fi un dezastru si mi-ar agrava starea de sanatate, mi-a fost tare frica ca ma voi imbolnavi si ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a ferit de gripa.

De cand nu am mai ajuns la biserica am cazut intr-o panta tare pacatoasa: trandaveala duhovniceasca. Nu gasesc in mine resursele ca sa am o viata de rugaciune organizata, mersul la biserica ma ajuta. Nu am crescut intr-o casa cu educatie crestina si imi vine greu sa fiu organizata duhovniceste dar desigur ca nimic nu este imposibil si problema este ca ma las eu prada slabiciunilor cand ar trebui sa ma alipesc si mai mult de Dumnezeu. 
Nu vreau ca acest blog sa fie o iluzie a persoanei care sunt, vreau sa fiu sincera cu greutatile mele, sa fii crestin este GREU si m-as bucura daca randurile mele ar ajunge la alte persoane care trec prin stari similare. De multe ori citind despre viata duhovniceasca a altora cadem si mai mult in deznadejde pentru ca ne comparam cu acele persoane si ne judecam aspru. Indiferent de caderi insa, Dumnezeu este mereu prezent, El singur este credincios si El este stanca noastra la care putem oricand sa ne intoarcem si personal cred ca odata ce un om a fost atins de Duhul lui Dumnezeu nu mai este acelasi om si nu mai poate sa il scoata pe Dumnezeu din minte. Caderi sunt, dar Dumnezeu este mereu prezent in minte.

In perioada aceasta am avut si o bucurie, mi-au ajuns cartile din Romania. 

M-am gandit de multe ori cat de binecuvantata am fost de Dumnezeu sa ma nasc in tara ortodoxa, cat de "usor" imi este mie fata de alti oameni nascuti in tari catolice sau protestante. Desigur ca acest lucru nu este o piedica in aflarea lui Dumnezeu dar mi se pare ca noi avem mult mai multe arme la dispozitie: biserica, preoti, manastiri, calugari, carti duhovnicesti accesibile si oriunde m-as afla in Romania as avea o biserica aproape, alti oameni calatoresc sute de km ca sa ajunga la biserica, iar altii nu au nici o biserica aproape. 
Sunt recunoscatoare si ca tara in care locuiesc este tot ortodoxa dar eu nu vorbesc prea bine limba si sunt foarte singura, nu am pe nimeni aici, slujba nu o pot intelege deoarece este in greaca veche asa ca uneori simt ca fac doar act de prezenta la biserica. Tanjesc dupa bisericile de acasa. Acasa aveam biserica peste drum dar nu vreau sa ma plang, Dumnezeu stie situatia mea si a ingaduit sa trec prin aceste greutati si chiar daca nu inteleg slujba sunt foarte recunoscatoare ca pot merge la biserica.

Abia astept sa ajung la biserica dar cred ca o sa mai am de asteptat. Nu credeam sa ajung sa-mi fie efectiv dor de biserica. Din pacate sotul nu da deloc semne de insanatosire, imi doresc sa ajung la Boboteaza dar nu mai vreau sa-mi fac planuri pentru ca planurile facute de om nu stau in picioare.

Va doresc un nou an plin de impliniri duhovnicesti! Domnul sa isi reverse harul Sau mantuitor peste voi si familia voastra! La multi ani!